Nu ştiam cum de-ai apărut în viaţa mea... am rămas şi-acum mirându-mă. Dar vroiam să vii; ştiam că mă vei obliga să privesc spre mine însămi... Ai venit şi tu să-mi aduci aminte de sufrerinţa dintre dimineaţă şi... dimineaţă. Mai bine m-ai fi iubit. Măcar ar fi fost un rău necunoscut pentru mine.

Paşii mei adoptă cadenţa ritualurilor arderii. Un foc mistuie o urmă, apoi încă una. Şi tot aşa până când ţigara se termină şi o alta îi ia locul, aducându-şi aportul de fum la ţipătul lumii.

E atât de iarnă afară şi-atât de frig în mine!

“GRESELI IREVERSIBILE”